Pe zi ce trece ma loveste din ce in ce mai tare o lene careia nu stiu inca cum i-as putea rezista…pana acum nu a ajuns in parti esentiale, ca de exemplu la neuroni, dar se indreapta vertiginos spre victorie. Initial, s-a manifestat ca o pierdere brusca a dorintei de a te deplasa dintr-un loc in altul (ca de exemplu din Cibernetica in Caderea Bastiliei intre care cineva inventiv s-a gandit sa faca o pasarela pentru lenesii cronici), ca sa nu mai vorbim de extragerea din patutul proprietate personala in care imi fac somnul – a se citi „sforaitul” – de serviciu, iar care dimineata pare desprins din raiul patuturilor, mai ales cand e frig in camera si sub patura e cald si pufos – adica Mitulescu care imi rontaie afectuos degetele de la picioare :D.
Apoi a inceput sa imi fie lene sa articulez cuvintele: cei care ma cunosc de putin timp poate nu au sesizat, dar prietenii vechi isi dau seama si incep sa ma intrebe daca ma framanta ceva , mi-am muscat limba, ma doare maseaua sau am probleme in viata (toate in ordinea importantei) de nu mai am debitul cu care s-au obisnuit. Asa ca…
„Pierdut entuziasm tineresc. Il declar nul.”
…sau poate sunt eu obosita. Oricum astept cu maxim interes urmatoarele manifestari ale acestui fenomen; se prevede promitator.
A, v-am pomenit mai sus despre un personaj ce n-a mai aparut pana acum in micile mele povestiri: Mitulescu. Eh, Mitulescu aka Mita Biciclista aka Mitulender aka Puuuuuuss aka Mitusca aka Pussynuck (porecla mea preferata – nu intrebati ce inseamna :”> ) aka ‘zda ma-tii de mata, da-te ca ma impiedic de tine’ este o pisica [reactie generala:”Nooooooo shit! Nu ne-am fi prins!”]. Mai exact, felina mea din dotare, desi consider ca e felina printr-o extensie a cuvantului; daca prin „felina” intelegeti: mata batausa, mofturoasa si afurisita, alintata pana la Dumnezeu si inapoi, 5 kg de carne macra (daca scoti alea 10 kg de grasime si par), cu tendinte supraponderale si nitel sasie (adica se uita mai…interesant la tine), atunci imi puteti numi mata felina. Daca nu, atunci ea este doar petul meu iubit si pufos cu idei originale despre trezitul Flaviei de dimineata – rontait de degetele: daca sunt si date cu oja cu atat mai gustoase :))
Revenind la ideea initiala: va regasiti printre simptome? Daca da,
…je veux seulement d`oublier, et puis je fume.
Flavia's Blog 
flaviadinesco Said:
on 30 octombrie 2008 at 23:08
Ah, daca sunteti curiosi de unde e titlul, incercati Pink Martini – Je ne veux pas travailler (oldies but goldies)
vio Said:
on 30 octombrie 2008 at 23:48
sau incercati
Pink Martini – la soledad
Tia Said:
on 1 noiembrie 2008 at 16:57
mais oui…c’est tout vrai:D je peut confirmer(furculition,fripturition,alea alea) pai…e greu,n-am ce zice…oricum…articulatu’ cuvintelor e pur si simplu cea mai grea chestie..si knd se mai combina si cu incoerenta,catalizata de lipsa de cofeina…wow…e tare
Iisus Said:
on 4 noiembrie 2008 at 23:34
Ah…je ne veux as travailler, motto-u meu in viata de cinci ani de zile incoa (pe langa „je m’en fiche” – ca nu e asa vulgar ca-n romana). Ce sa zic, si eu ma indragostesc in fiecare dimineata de toamna tarzie – iarna de nenorocitu’ ala de pat care nu vrea sa ma lase sa plec, imbratisandu-ma cu patura si inchizandu-mi ochii cu vise lucide. Dar din pacate in momentu’ in care ai facut maximu’ de absente la aproape toate seminariile nu prea iti mai permiti sa nu te trezesti…
Iisus Said:
on 5 noiembrie 2008 at 23:12
si apropo alta melodie pe tema asta…tot pe franceza (nu stiu ce e cu poporu’ asta 😛 ) : „Deux Pieds” – Thomas Fersen