Manifest

Asa cum cere orice noua miscare sau initiativa culturala, inceputul trebuie sa fie un manifest. Un manifest pt ce? Nu intentionez sa misc nimic si cu atat mai putin sa alimentez cultura (de strada? exista oare?) cu un blog. A se nota perseverenta mea aversiune fata de asemenea specimene de ganduri virtuale, recent inlaturata. Nu cred in fenomenul de blog, si cu atat mai putin m-as descrie k o bloggeritza…ok, nonsens, nu? Adica ce se numeste ca fac eu aici? Nu blog?! Well, poate in termeni tehnici…sau poate nu. Nu m-am hotarat inca cum as putea defini antiteza de mai sus…promit insa ca voi reflecta.

Tema de gandire: „je blogue, donc j`existe?”

Total gresit! Viata mea si asa aglomerata (Slava Domnului k sunt intr-o stare de inconstienta persistenta!) nu-mi ingaduie sa o abandonez pentru un monitor, o tastatura si un procesor mai mult sau mai putin performant. Asa ca sunt sanse mari sa nu fac din blogguit un habit, ci doar o sursa de relaxare prin refulare. Nu garantez integritatea morala sau un sens permanent al articolelor, caci ele vor fi scrise din plictiseala, din revolta, din constatari personale…in fine, din avant tineresc, cu scopul de a crea in furie sau refulare si nu de a distruge.

A, si e foaaaaarte posibil sa fi ratat adevaratul inteles si scop al unui blog. Oups?

Anunțuri

Ne pare rau, Mariaaana

Gloriosul titlu e luat dintr-o reclama mai veche la un anumit post de radio (pe care personal nu pot sa-l sufar si cred ca unicul lui pas reusit a fost faptul ca l-a parasit un cuplu de „hazosi”), iar postul va fi tot despre „Mariana”, varianta masculina si tepoasa. Deja suna kinky, nu? :-> Just wait and see…

Pe Mariana l-am primit acum 2 sau 3 ani de Sfantul Ioan (nu asta de azi, ci cel de pe 7) de la…nu conteaza, asa cum nu conteaza ca Barack Obama are origini mai dubioase din punctul exclusivist de vedere al americanilor ( ce vreau sa spun e ca pana si cei mai buni dintre noi s-ar putea sa aiba origini mai…intunecate – not in a racist way). Initial, era viril si nu incapea in pantalonasii cu care a venit la pachet, asa ca a trebuit sa-i cumpar niste pantalonasi pe…masura lui. Dotarile standard nu-l faceau greu de intretinut si am trait intr-o simbioza lasciva vreun an: el intins pe biroul meu, eu contemplandu-i zilnic tepii si culoarea, pana intr-o zi cand soarta ne-a fost potrivnica.

Era o zi de vara ce se anunta calduroasa si deci necesarul de haine tindea spre minim. Dimineata fiind, am luat si un hanorac ca sa nu apar la mic dejun chiar indecenta, dar pe care am decis sa-l abandonez cand m-am intors in camera. Mariana era in continuare intins pe birou, dar spre un colt ce s-a dovedit a-i fi aproape fatal. Am inceput sa ma dezbrac si, pentru ca nu incapeam langa birou (eu fiind un mostru de fiinta de 2 pe 2), am trantit un cot strategic mobilierului. Drama. Tragedie. Durere. Furie. Si Mariana cazut drept in freza! Tin`te bocete, urlete „maaaaaaaaaaaaaaaaaaami, a murit Mariana!”. Frumosul de el a cazut de pe coltul in care se lafaia si s-a imprastiat pe tooooot covorul. Imagineaza-ti haos!

Norocul meu e ca a mea mamitica a facut cursuri intense de prim-ajutor si l-a inviat pe Mariana. A stat doua saptamani la recuperare intensiva, cu adaos nutritiv si in niste pijamale incapatoare, dar  nimic nu mai era la fel…Dupa ce a iesit din coma, a inceput sa dea semne de viata si de…o mutatie genetica mica (in continuare traiesc cu impresia ca posed un covor radioactiv, voi cerceta in continuare problema, dar se declara vinovat pana la probe contrarii) : mai nou, in frunte i-a aparut un mini-Mariana, ceva in genul mini-me 😕

Acum traieste tot pe birou, ce-i drept, pozitionat mai sigur…si creste in continuare. Asteptam cu interes urmasi…

Mai jos se afla o poza cu frumosul, sexosul si ultra-potentul meu Mariana. Sa nu indrazniti sa radeti! >: P

Mmm...Mariana

Ma scufund si mi-e dor…

Ma scufund in mediocritate si ma sufoc in superficialitate. Obisnuita cu un mediu cu educatie si cultura cel putin medie, acum simt ca il pierd si cumva o iau in jos. Nu gasesc nimic care ma stimuleze cu adevarat din punct de vedere intelectual…imi plac materiile de facultate si studiile de caz din cadrul lor si simt ca actioneaza o parte din mine nevalorificata pana acum, dar partile utilizate in liceu acum mor incet…si dureros, sincer. N-am mai citit o carte cu adevarat buna de aproape un an, n-am mai avut interminabilele mele discutii filosofice pentru ca nimeni nu reuseste sa imi sustina conversatia atata timp si cu atata energie si cumva zilele mele seamana intre ele din ce in ce mai mult.

Oare asta inseamna intens vehiculata „studentie”? O indoctrinare nu atat a ideilor [capul tot al tau e si faci ce vrei cu el], cat a unei rutine si a unui tip de viata predefinit…daca asta inseamna „pregatire pentru viata adevarata”, eu pot sa ma lipsesc de ea, multumesc frumos. Da-ti-mi drumul asa in lume si ma descurc eu cum pot si cum ma duce pe mine capul, nu dupa modelul vostru standard de supravietuire si tot ma voi descurca mai bine…

Mi-e dor de liceu, de tot ce a insemnat pentru mine…mi-e dor de zilele in care ieseam la 2 si stateam pana seara la basket in curtea scolii de ne dadea nea Caisa afara: „Voi nu mai aveti casa, masa, parinti?” ; mi-e dor de excursiile la munte iarna cand stateam 20 oameni intr-o camaruta de 2 pe 2 si cantam pana in zori la chitara – baietii – si cu vocile miorlaite – fetele – si cu o sticla de vin prost facuta posta, prin fum si sentimente de-a valma; mi-e dor de cand chiuleam in grup si ne prindea directoarea in curtea scolii si ne intreba „Ce clasa sunteti?” „Unspe Haaaaaaaaaaas!”; mi-e dor de colegi si de momentele frumoase, dar si de certurile atat de puerile pe care le aveam in clasa; mi-e dor de taberele din Costinesti in care radeam ca idiotii de dimineata pana seara for no good reason; mi-e dor de „iubirile de liceu” care se aprindeau la cea mai mica privire si continuau prin gesturi impiedicate si intrebari de clasa a 7a „Oare ma place?”  si interpretari nesfarsite a gesturilor si cuvintelor lui ; mi-e dor de primul sarut cu fluturasi in stomac, de primele incercari timide de a-i ridica tricoul sperand ca nu va fi penibil momentul…

pustancei din mine ii e dor.

Got me feeling like that

Nu vi s-a intamplat ca anumite melodii sa va inspire?

Si nu ma refer doar la scris, ci si la actiuni propriu-zise. Adica: ascultati ceva suparat, va vine sa va luati cu toata lumea`n gura; ascultati ceva ce aduce macar a muzica simfonica, brusc sentimentul de superioritate intelectuala si culturala se instaleaza fara sa ceara alte aprobari;  ascultati ceva mai funky sau oldies si o senzatie de unicitate va tropaie pe la degetele mici de la picioare, urcand vertiginos; ascultati ceva mai siropos, va loveste depresia si daca din intamplare intamplatoare mai si ploua nitel pe afara, sunteti gata sa va „duceti sa stati pe intuneric” [mda, despre impactul mesajelor publicitare asupra limbajului social o sa scriu intr-un post in care o sa am rabdare sa va explic cum cred eu ca sta treaba, momentan lucrez la ceva ce inca ramane secret. Curiosi? ;;)]

Ideea e ca am niste intrebari ramase neelucidate pentru ca pe mine respectivele genuri muzicale ma lasa „nemuritor si rece”. Ca de exemplu: ce simte o persoana care sta pana in zori si asculta diverse subtipuri care mai de care mai dubioase de house? Am inteles ca unul din subtipuri e trance-ul, dar chiar intri in transa dupa 5-6 ore de asa ceva la volum maxim? Pentru ca eu nu rezist mai mult de doua ore si alea chinuite.

Dar un ascultator fidel de manele? Pe astia, sa ma ierte orice entitate superioara ar fi acolo sus, dar „sa mor io” daca ii inteleg. Partea pe care sa zicem ca o compilez e faptul ca e muzica de petrecere…dar la fel de muzica de petrecere e si muzica populara, iar oamenii de acolo nu sufera cu „cichi-cichi”, „mi-am tras mertzan”, „ciuda, ciuda”, „mor femeile dupe mine” si alte metafore pentru superioritatea lor in domenii diverse…si dubioase.

Anyway, ultima specie ar fi rock-ul, de rasa heavy, hard si imprejurimi, dar mi-e ca daca incep sa imi exprim nelamuririle si in legatura cu domeniul asta, o sa-mi sara destula lume in cap, asa ca o sa ma semi-abtin. Semi pentru ca totusi am ceva de comentat: care-i, fratilor, faza cu scuipatul plamanilor prin multi decibeli si aruncatu`cu matreata in oamenii care au fost destul de neinspirati incat sa se apropie de scena??

In asteptarea Sarbatorilor [si a ninsorii, mama ei de ninsoare…care indrazniti sa ii cereti nitica responsabilului? Ca n-are farmec Craciunul :D],

Flavia

Eu sunt…

Eu sunt

…singurul motiv al firelor albe din capul parintilor mei (din cate stiu eu)

…Oana pentru cei ce se conformeaza si s-au obisnuit cu mutra mea de 14 ani din buletin

…Ana pentru cei ce asculta Vama Veche

…Flavia pentru cei ce vor sa ma vada intr-o aura boema

…”pui” pentru cei ce au prea multa dragoste si ce e in plus mi-l daruiesc [mwahahaha :))]

…”pissoi” pentru cei ce vad nebuna din mine

…”onutzili(s)” pentru cei ce ma iubesc cu adevarat

…tipa aia nesuferita care-l da pe frati-su afara de la calculator ca „asa vrea muschii ei”

…dependenta de zahar cu cofeina [in caz ca ati iesit vreodata cu mine la o cafea, trebuie sa va sune ceva cunoscut in propozitie]

…indragostita etern de matza mea grasa

…tipa care asculta muzica ciudata [pentru unii, pentru altii zgomotele respective sunt considerate perfect normale :P]

…unul din paradoxurile Bucurestiului: niciodata nu cad de acord cu mine insumi, niciodata nu am o stare constanta [desi cea mai comun intalnita e cea de somnolenta acuta sau entuziasm manifestat puternic], intotdeauna ma grabesc desi nu am o tinta clara in minte

…wannabe moldoveanca: nascuta si crescuta in buricul targului, dar dependenta de bunici si latura mai „soldoviniasca” a lucrurilor [partea asta atent ingrijita si dezvoltata continuu de pater]

…complexata pentru totdeauna de genunchii mei de Gica Hagi

…foarte expresiva: daca nu dau din maini, picioare si alte extremitati ale corpului in timp ce vorbesc cu un debit apropiat celui al Dunarii, inseamna ca ma simt rau sau am o zi proasta sau am mainile/picioarele/etc ocupate si nu vreau sa fac victime

…foarte usor de facut fericita, dar foarte pretentioasa la tehnici [daca ati sti…]

…alergica la prostie, ipocrizie si toata aria de „calitati must-have”

…a ta.

A, si sa nu uitam deja consacratul:

…”aia cu doua facultati” :))

TU cine esti?

What if the lights go out and maybe…paaaaaarty!

Dovlecei…asta e cuvantul cheie si asta ar trebui sa va ramana in cap dupa ce terminati de citit articolul. Got it? 😀

Asa, sa incepem cu inceputul. Avem una bucata Flavia aproximativ singura acasa si una bucata gasca cu apartament in Bucuresti pentru ca domnii sunt „moldoveni d-acilişa” (pentru cunoscatori:P). Ah, si doua pustoaice la fel de „moldovience” (nu ma intelegeti gresit, sunt foarte tari oamenii si ma simt ca acasa cu ei). Si cam atat cu resursele umane. Mai avem niste dovlecei si un borcan de bulion (dubios, de altfel, n-am indraznit sa-mi bag nasul), o sticla de vodka, una de J&B, una de suc, doua pliculete ratacite de 3 in 1, muuuuulta apa chioara, tigari de toate felurile si culorile. Intre timp au mai aparut si niste pizza in poveste, mai multe paturi, perne si pături, un film de groaza si un thriller psihologic, politia, mult tembelizor si distractie in toata casa si pe la vecini (de ce credeti ca am mentionat si politia aici?).

Asa, ati retinut pana acum? Bun, trecem mai departe. Ce se intampla daca amesteci toate ingredientele enumerate mai sus?? Cocktail Molotov sau o noapte nebuna in 6 😀

First things first: dovleceii…eh, sa zicem ca dovleceii n-au mai ajuns la forma lor finala ingurgitabila si au ramas materie prima pentru…o alta noapte.

In rest s-a intamplat cam asa: am cunoscut doua tipe cu chef de viata (si cu un pierce pe cat de proaspat, pe atat de scapat pe jos si cautat in patru labe), am baut toate combinatiile posibile din lichidele enumerate mai sus, am ras cum n-am mai ras de mult (deh, oameni nebuni, atmosfera nebuna), am vazut un film bun („Taken” pentru curiosi) si am fugit de la unul de groaza („Shutter” pentru amatori), am avut o discutie mai mult decat filosofica pentru ora 4 dimineata si dupa o sesiune de gadilat shirtless in doi(eram aaaaaaaproximativ decenti pentru cei mai slabi de inger:P). Ah, am mai demontat niste preconceptii (Piţi, la tine ma refer >:P) si am ascultat muzica buna (bataie pe laptop si pana la urma Ioana si Flavia – numita de antementionata „Jojo” =))  – au castigat cu Madonna – Like a virgin! Ha!).

Nu stiu ce s-a intamplat in sufragerie cat n-am fost acolo – daca Dadu mai traieste sau nu (cand am plecat nu dadea nici un semn de viata, sa nu se fi scufundat mititelu`:P), nu stiu de ce radea in hohote Ioana cand era cu Piţi in camera – ce era asa amuzant ma depaseste, ei stiu mai bine, cert e ca musiu avea asa o fata sifonata cand a iesit din camera aia „Am sinuzita..” „Da, da, daaa…nici noi!” – nu stiu ce fata ar fi facut populatia daca intra in dormitor intr-un moment prost ales, dar stiu ca si-ar fi facut o impresie gresita si nu stiu ce credea Piţi despre mine, cert e ca asta-seara l-am lamurit „Da-i inainte cu whisky!” 😛

 

In rest…panarama :)) [cred ca daca ne mai vedem in formula asta – tare mi-e ca o sa se intample curand – o sa facem din nou cunostinta si o sa o luam de la capat, pretending nothing happened :D]

Je ne veux pas travailler…non, monsieur!

Pe zi ce trece ma loveste din ce in ce mai tare o lene careia nu stiu inca cum i-as putea rezista…pana acum nu a ajuns in parti esentiale, ca de exemplu la neuroni, dar se indreapta vertiginos spre victorie. Initial, s-a manifestat ca o pierdere brusca a dorintei de a te deplasa dintr-un loc in altul (ca de exemplu din Cibernetica in Caderea Bastiliei intre care cineva inventiv s-a gandit sa faca o pasarela pentru lenesii cronici), ca sa nu mai vorbim de extragerea din patutul proprietate personala in care imi fac somnul – a se citi „sforaitul” – de serviciu, iar care dimineata pare desprins din raiul patuturilor, mai ales cand e frig in camera si sub patura e cald si pufos  – adica Mitulescu care imi rontaie afectuos degetele de la picioare :D.

Apoi a inceput sa imi fie lene sa articulez cuvintele: cei care ma cunosc de putin timp poate nu au sesizat, dar prietenii vechi isi dau seama si incep sa ma intrebe daca ma framanta ceva , mi-am muscat limba, ma doare maseaua sau am probleme in viata (toate in ordinea importantei) de nu mai am debitul cu care s-au obisnuit. Asa ca…

„Pierdut entuziasm tineresc. Il declar nul.”

…sau poate sunt eu obosita. Oricum astept cu maxim interes urmatoarele manifestari ale acestui fenomen; se prevede promitator.

A, v-am pomenit mai sus despre un personaj ce n-a mai aparut pana acum in micile mele povestiri: Mitulescu. Eh, Mitulescu aka Mita Biciclista aka Mitulender aka Puuuuuuss aka Mitusca aka Pussynuck (porecla mea preferata – nu intrebati ce inseamna :”> ) aka ‘zda ma-tii de mata, da-te ca ma impiedic de tine’ este o pisica [reactie generala:”Nooooooo shit! Nu ne-am fi prins!”]. Mai exact, felina mea din dotare, desi consider ca e felina printr-o extensie a cuvantului; daca prin „felina” intelegeti: mata batausa, mofturoasa si afurisita, alintata pana la Dumnezeu si inapoi, 5 kg de carne macra (daca scoti alea 10 kg de grasime si par), cu tendinte supraponderale si nitel sasie (adica se uita mai…interesant la tine), atunci imi puteti numi mata felina. Daca nu, atunci ea este doar petul meu iubit si pufos cu idei originale despre trezitul Flaviei de dimineata – rontait de degetele: daca sunt si date cu oja cu atat mai gustoase :))

Revenind la ideea initiala: va regasiti printre simptome? Daca da,

…je veux seulement d`oublier, et puis je fume.

I`m just getting started

Mda…

se pare ca modul meu de a vedea lucrurile amuza teribil populatia care nimereste (mai din greseala, mai cu un click timid) pe blogul asta, dovada statisticile [si da, surpriza si pt mine, am si cititori fideli. Amuzant, nu? =)) nu ma intelegeti gresit, ma bucura nespus, doar ca m-a luat putin pe nepregatite] ce incep sa ma traga de maneca zicandu-mi:”Auzi, tanti, nu ti-e rusine la 3 posturi amarate sa ai atata trafic?! Ia fa bine si pun`te serios pe scris ca ajungi expirata!”. Asa ca o sa incerc sa scriu macar un articol pe zi, in cel mai rau caz (facultati, prieteni insistenti ce ma momesc cu cofeina intravenos, animal de casa ce functioneaza pe baza de monitor si tastatura – a se citi „frate mai mic”) unul la doua zile. Nu promit ca vor fi toate (sau vreunul) stralucite, dar eu ma straduiesc (adica imi storc creierii in incercarea de a va fura macar o contractie a muschilor fetei – zambet sau scarba, mi-e perfect egal, atata timp cat va faceti exercitiile zilnice 😛 )

Cam atat pt azi…nu mi-a ajuns cafeaua ca sa mai fiu logica sau rationala pana la ora asta.

Ah, da…Multumesc celor ce isi pierd 5 minute din viata sa citeasca ce imi mai fierbe mie in cap`sorul meu blond…sper sa rezistati in continuare 😀

Doua facultati…problem!?

Kein problem, cum ar zice fostul meu…eh, aparent n-ar fi asa. Incep sa dezvolt o alergie la oamenii care ma intreaba la ce facultate sunt, iar in momentul in care le raspund au urmatoarele doua posibile reactii:

1. „Ah, si unde e facultatea asta Marketing sociologic? E noua?”

2. „Faci doua facultati?? [moment de stupoare] Si cum te descurci? E greu, NU-I ASA?”

In cazul 1, explic frumos si concis ca sunt doua facultati diferite: Marketing-ul in cadrul ASE-ului si Sociologia din Universitatea Bucuresti, iar oamenii inteleg (sau cel putin asa imi dau impresia pt ca nu insista pe subiect). Eh, cazul 2 ma scoate din minti every single time: cum sa le explici fara sa pari Napoleon ca poti sa le impaci pe amandoua rezonabil? Daca zici ca da, intr-adevar e dificil, automat (parca au buton, fraaaate!) incep intrebarile de genul: „Pai si cine te-a pus? Una nu-ti ajungea? Daca nu te baga in examen pt ca nu ai prezenta necesara la seminarii? Daca o sa ai restante?”. Daca, in schimb, incerci timid sa zici ca te descurci tu, nu e mare filosofie, iti place ce faci la amandoua, dezlegi furia populatiei normale ce considera ca tu ii vezi ca pe niste limitati, iar pe tine te vezi ca echivalentul lui Einstein in stiinte sociale. Concluzia lor: „Ia uite-o, frate, si p-asta cu facultatile ei!”

Concluzia mea: oameni buni, nu ma vad ca the next best thing al Romaniei si cu atat mai putin al domeniului social, ci pur si simplu sunt doua facultati ce trateaza subiecte care ma intereseaza. Eu nu ma bag in fizica voastra cuantica sau chimia industriala, ca sa nu mai vorbim de informatica. Fiecare cu pasiunile si interesele sale sau vorba unei prietene: „daca alea te freaca pe tine la melodie, fa-le muci, mama!” [scuzati limbajul colocvial, dar e mai…colorata in exprimare, altfel fata buna 😀 ]

A, si daca ti se pare ca „ma atac” [ce-mi place mie expresia asta X( ] in postul fa-mi si mie si tie o mare favoare si iesi drecu` de pe site-ul asta!

From Russia with love,

„aia cu doua facultati”

Un post vechi, da`bun sau „Joi…cand te jupoi? Nu, cand m-arunc in fata metroului”

Joi…
se prevedea a fi o zi normala. Dimineata cu botu`n cafea si la o barfa mica cu Esme (nota catre tine, cititorule: Esme e prietena mea cea mai buna), niste good old times clothes spotting prin good old Mini Prix si apoi o merveillleuse frecare de menta pana cand ne loveste inspiratia sa mergem la Unirii sa ne interesam de sala (daca ne-ai vedea, ne-ai lua de nebune). Zis si facut! Intamplarea a facut sa ne abatem din nou prin micul magazin si sa ajungem un pic mai tarziu la metroul din Victoriei…si cine a zis ca shopping-ul nu e terapie?? Pt noi a fost terapie ante-trauma: aglomeratie in metrou (12, ora de varf), inghesuiala la Romana, oprire cu specific de sardine la mijlocul drumului spre Universitate.

Ho-paaa! Vezi vreo neconcordanta? „…oprire…mijlocul drumului” ?

Agitatie moderata, apoi doua bucati conductori cu mutre speriate alergand catre partea opusa a trenului. Nota catre toti conductorii: NU alergati cu mecle speriate printre sute de calatori dupa o frana brusca! U just don`t do that, maaan!

Punct okit, punct lovit: panica generala! Apoi anuntul ce s-a vrut edificator, dar nu neaparat linistitor, ci mai degraba morbid:

„Stimati calatori, trenul se intoarce la Pta Romana deoarece un calator s-a aruncat in fata trenului de dinainte”

Haos.

Personal am ramas -paf!- uitandu-ma bovin la Esme si Esme la mine. In rest, telefoane, stupoare generala, cruci in 12 parti…ma rog, comportament tipic romanesc in situatii de criza. Memorabile insa au fost mutritele confuze ale calatorilor de la Romana carora tocmai le zburase metroul de sub nas si acum se intoarcea mititelu`, constiincios si spasit parca special sa-i ia si pe ei. Neeeeea, wrong!

The rest is history…and some juicy news for some stupid networks.